Te-ai simţit vreodată singur deși erai înconjurat de mulţi? Poate ai simţit vreodată că nimeni nu te înţelege deși toţi spun “te cunosc!” sau “știu cum gândești”. Poate că nici aerul nu mai e proaspăt, iar vântul nu mai adie ușor cum o făcea de obicei. Nici timpul nu mai trece cum trecea, ticăitul ceasului e surd, și nici florile nu mai au culorile de adinioară, ori parfumul îmbietor. Păsărelele au rămas fără glas… or fi răcit. Soarele e mohorât și el, deși strălucește ca nebunul pe cer… cine îl mai înţelege? Norii nu mai sunt albi și pufoși, și nu mai “vin” în forme drăgălașe. Mâncarea preferată este acum fără de gust… nici sarea în bucate nu ar schimba nimic. Mierea de albine este stricată chiar dacă practic te gândești că asta este imposibil… dar într-un mod suspicios și bănuitor se întâmplă. Nici puful piersicii nu mai este milimetric și îndreptat către necunoscut, cum nici pepenele nu mai este zemos și parfumat. Insipid și inodor. Atât.
Nici parfumu-ţi preferat nu te mai mulţumește și nici nu-ţi mai mângâie simţurile cum se întâmpla de fiecare dată când îl simţeai pe pielea-ţi ori pe haine. Nici părul nu-ţi mai stă, nici machiajele lor nu mai fac frumosul, nici bijuteriile nu mai formează întregul și n-ating desăvârșirea. Nici patul nu mai este primitor… nici perna nu acceptă străinul iar plapuma este stingheră.
Telefonul nu mai sună. Tu nu mă mai cauţi iar eu nu te mai sun. Eu nu mai sunt eu cum nici tu nu mai ești tu. Iar noi… care noi? Egoism? Nepăsare? Cine mai știe? Le-am pierdut de mult șirul… și până la urmă cui îi sunt de folos acum? Mie nu. Ție? Zi-mi. Piesa noastră este acum piesa altcuiva… probabil că era și înainte. Nu suntem singurii oameni de pe Pământ care au descoperit-o și cu atât mai puţin nu suntem singurii care s-au îndragostit de ea la prima audiţie. Mai ţi minte poza noastră? Poza în care zâmbeam ca și cum vom trăi momentul ăla pentru eternitate. O eternitate. Atât am vrut. Puteam să ne oferim asta? Am fi fost capabili? Ne-am fi putut promite că nimic nu se va schimba? Au fost. N-am să-ţi reproșez nimic. Nu ar fi bun la ceva și nici nu ar schimba prezentul ori viitorul. Iar scandalul n-a fost pe placul meu niciodată. Diferit. Așa am văzut lucrurile. Unul monocrom, altul sub formă de curcubeu. Îţi aud și acum chicotul ca de copil. Ochii scântâietori, buzele-ţi cărnoase și rozalii formând un zâmbet gingaș ce-ţi lumina chipul. Pielea ta catifelată ce avea un miros plăcut… a proaspăt și a tinereţe. Parfumul tău, iubire. Contopindu-se cu al meu, formând întregul.
Ai înţeles greșit, să știi. Nu asta am vrut să spun. Nu mă înţelege greșit. Iar clișeul “nu ești tu, sunt eu de vină!” nu-și are locul acum și aici. Înţelegi? Privește-mă. Sunt aici în carne și oase. Mă vezi? Îmi simţi prezenţa? Când timpul va trece vei înţelege și-ţi vei spune că am avut dreptate. Atunci… atunci va fi un moment perfect să zâmbești. Să zâmbești pentru că ai descoperit ce eu nu am reușit să descopăr, iar tu, cu siguranţă ești printre puţinele persoane care au înţeles misterul. Zâmbește! Voi simţi că o faci. Mereu am simţit tot ce se petrece cu tine. Ca și cum am fi fost Ying și Yang. Tu albușul iar eu gălbenușul. Tu găbenușul iar eu albușul. Orice. Oricum. Doi ce fac unu. Unu plus unu egal unu. Fără greșeli matematice. Zâmbește! Simţi? Vor urma… multe. Bucură-te de ele! Trăiește-le! Toţi fac asta. Tu ce aștepţi? Acceptul lor? Hm! Cine are are nevoie de el? Acum sau oricând altcândva? Noi nu! Noi… noi suntem diferiţi. Toată lumea știe asta. Iar lumea… lumea nu te-așteaptă pe tine! Sau pe mine. Lumea nu așteptă pe nimeni. Cum nici timpul nu o face. Fuge ca dementul de parcă se ascunde de trecut și caută doar viitorul. Dar prezentul cui i-l lasă? Dacă tu sau el nu-l vreţi, atunci eu îl vreau. Va fi al meu, iar eu a lui. Vom fi cuplul perfect. Vom trăi clipa. Vom râde, vom suspina, vom trăi, vom simţi, vom fi prezenţi acolo. Vom fi încă o dată în plus diferiţi. Pentru că voi toţi fugiţi. Fugiţi din trecut în viitor și daţi prezentul uitării.
Îţi promit. Îţi promit că așa voi face. Iar restul… să vină! Eu aștept aici cuminte.
No comments:
Post a Comment